Noutăți

În secțiunea „Noutăți” veți găsi informații despre: campaniile PetrOmbudsman, prezenţa şi lansarea Departamentului în diferite locaţii Petrom, precum şi alte informaţii utile.

PetrOmbudsman la Întâlnirea Ombudsmanilor Europeni de la Geneva

De două ori pe an Ombudsmanii din diferite corporații și organizații din Europa se reunesc în jurul unei mase rotunde, pentru a-şi împărtăși cele mai bune practici și experiențe. Discuțiile din cadrul acestui tip de întâlniri sunt protejate de confidențialitate, astfel încât să se poată dezbate chestiuni sensibile, iar practica de Ombudsman să poată fi cu adevărat îmbunătăţită.

În cadrul acestei întâlniri au avut loc dezbateri interesante, cu privire la rolul unui Ombudsman în dezvoltarea organizațională, instrumentele disponibile Ombudsmanilor pentru a-şi îndeplini mandatul și cooperarea dintre Ombudsmani și departamentele formale.

Pentru PetrOmbudsman, această întâlnire a fost o bună oportunitate pentru a-şi îmbogăţi rețeaua de experți omologi, pentru a discuta pe probleme specifice legate de practica de Ombudsman și, de asemenea, pentru a-şi poziționa propriul departament în comparație cu alte programe de Ombudsman din Europa. De asemenea, a rezultat că OMV Petrom este un model de companie privată din Europa Centrală și de Est, care oferă astfel de servicii pentru angajați.

Înapoi